Bun! A trecut şi ocazia asta de a sărbători, să trecem la lucrurile de care ne ocupăm zi de zi: observatul. M-am trezit, am deschis laptopul şi am invadat site-urile de ştiri. Într-unul dintre ele, nu zic care, am văzut o ştire ce mi-a provocat o stare… incomodă. M-am uitat la comentarii şi acolo am văzut oameni care aveau aceeaşi părere corectă vizavi de situaţia discutată.

Ştiu că totul, dar absolut totul a devenit o afacere în Romania, scopul suprem fiind acela de a vinde. Ştiu că o ştire trebuie să fie 90 la sută senzaţională şi restul de 10 procente reprezentat de informaţie. Ştiu că numărul de vizitatori îţi aduce profit, DAR PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU, nu mai îndobitociţi cititorii. Cum primiţi informaţia, cum îi daţi drumul pe internet şi nu staţi sa aflaţi toate detaliile sau, poate, alte puncte de vedere.

Sfat: nu mai fiţi berbeci, că poate e popă, nu Batman!

Mai multe aici.

O să încep cu o poezioară (scuzați lipsa originalității)

Un iepuraș cu boticul alb
A venit la voi în prag,
Să v-aducă oul roșu
Care să vă umple coșul.
CIOCNIȚI? HRISTOS A ÎNVIAT!

Tuturor olimpicilor, inferent de “etnie” (adică de domeniul ales) multă forță de muncă și la cât mai multe idei inspirate.

Se pare că Dan a fost mai rapid şi a « lansat » urările înaintea mea. Probabil statutul său de bărbat a reuşit să-l sustragă de la muncile din bucătărie, unde orice gospodină serioasă încearcă pe ultima sută de metri să-şi pună în practică reţetele. Zgomotul rândunelelor, mirosul îmbietor de cozonac, agitaţia din hypermarketuri ne anunţă că a mai trecut un an şi că o altă sărbătoare se aproprie, una de primavară şi poate cea mai importantă. Incepând din această seară trebuie să reflectăm la adevărata semnificaţie a Paştelui şi să ne bucurăm de fiecare moment, alături de familie şi de cei dragi.

Paşte fericit!

În vremea în care se anunţa una dintre cele mai vestite competiţii – Olimpiadele Comunicării – toată ţara era în alertă. Lumea vorbea despre Olimpiade pe la toate colţurile: prin facultăţi, parcuri, localuri de petrecere şi de relaxare. Toţi se gândeau în fel şi chip oare cu ce probe îi vor pune la încercare anul acesta mai marii Olimpiadelor şi aşteptau cuprinşi de nerăbdare cât mai multe amănunte.

Timpul trecu şi veştile nu întârziară să apară: probele fură aduse la cunoştinţa tuturor pe jurnalul electronic al Olimpiadelor.
Sute de voinici din toate părţile se arătară interesaţi de concurs şi începură a se întrece în jurnale care mai de care mai izbutite.

Si cum fiecare probă trebuia sprijinită de o trupă de cinci oameni, iată că apăru, printre multe altele, o echipă cum nu se mai întâlni: patru domniţe şi un cavaler, dornici de a-şi demonstra vitejia şi îndemânarea.
După ce cugetară o bună bucată de vreme, cei cinci viteji căzură la învoială să-şi apere patria şi roadele muncii poporului cu sfinţenie şi mândrie, probă cunoscută sub numele ei de scenă – „Advertising”.

De aici, se organizară alte întâlniri unde tinerii se puseră pe căutat în minţile lor ascuţite. Aveau nevoie de un nume pentru echipă, un jurnal electronic numit blog şi de cât mai multe idei pentru dezlegarea temei. Deşi firi diferite, se ajunse la o înţelegere: echipa avea să fie numită CNP, iar zicala după care se vor ghida, „Ce ne pasă!”. Ţineau cu tot dinadinsul să-şi arate interesul şi grija faţă de concurs.

Data limită pentru înmânarea temei era a 16-a zi a lunii lui prier, anul 2009. Conducătorul de trib trimise tema rezolvată împreună cu mica sa armată şi nu mai putură de bucurie când aflară că vor trebui să ţină piept unei prime probe: prezentarea temei în faţa pricepuţilor din Advertising.

Aşadar, hotărâră să se facă luntre şi punte pentru a-şi demonstra dibăcia.

Deşi trebuie să comunic mai totul echipei, nu cred că Anca, Alexandra, Gabriela şi Silvia or să se supere dacă urez şi în numele lor un Paşte fericit şi toate lucrurile frumoase să se abată în calea voastră!

Nu există zi fără mailuri. Nu imi pot imagina o zi fără mailuri. Dacă n-aş primi absolut nimic într-o perioadă mai lungă, m-aş simţi părăsită, ruptă de lume. Deşi sună exagerat, aş putea spune că nu există viaţă fără mailuri.

Mă trezesc, îmi iau cafeaua şi-mi verific mailul. Mă întorc acasă şi-mi verific mailul. Şi când aştept un mail foarte important (cum ar fi cel de confirmare de la Olimpiade ), stau cu ochii pe contul de mail de parcă am fi  la un concurs de holbat (staring contest). Refresh, refresh şi primesc un mail. Verific Inbox-ul şi este un newsletter, nu ceea ce aşteptam. Oftez. Şi-mi dau seama că trăiesc cu adevărat în era comunicării nu rapide, ci instante.

Şi ştiu că mailurile nu ajung instant. Călătoresc pe conexiuni, viziteaza servere, de unde iau indicaţii şi într-un final, se indreaptă către tine.

Mi-aş dori atât de mult ca emailurile să ajunga mereu repede, fără întârzieri. Ştiu că sună addictive, poate freakish. Pot supravieţui fără net şi mailuri...but I just don’t want to.

Veni ziua de 16 aprilie, punctul de pornire al aventurii Olimpiadelor Comunicării. De aici porneşte un drum (cât mai) lung pentru noi şi sperăm să lăsăm o impresie (cât mai) bună juriului şi celorlalte echipe. N-o sa stau să filosofez despre nimicuri, ci o să trec la concret:

Este prima dată când particip la Olimpiadele Comunicării. În momentul în care a început anul al doilea nu am avut fixaţia de a lua parte la acest eveniment. Totul a început cu o discuţie pe messenger, gen “ce-ai zice dacă…?”. Şi aşa a pornit totul – câteva întâlniri, câteva glume, nişte idei trăznite, cineva care sa ne tragă de mână să ne apucăm de treabă şi cam aşa ar putea fi rezumată echipa. Nu dorim sa câştigăm, dorim să fim cei mai buni!

Pe mai târziu…

Iată-ne ajunşi în luna aprilie.  Temele de preselecţie au apărut, calendarul s-a finalizat, totul este pregătit pentru a începe drumul. Pornim la drum cu forţe şi idei proaspete.

Tema?  ”Realizarea unei campanii de advertising care să îi convingă pe consumatori să cumpere produse fabricate în România, în defavoarea celor din import (atunci când există o alternativă rezonabilă)” este una cât se poate de flexibilă. Şi uşoară şi grea, noi suntem, pregătiţi să purcedem şi nimic nu ne  stă în cale.

Noi ne numim CNP. Da, aţi citit bine, CNP. Suntem o echipă formată din studenţi la Comunicare şi Relaţii Publice, la Litere. Suntem veseli, suntem voioşi, mereu gata de lucru. Primele întâlniri au decurs bine, au fost productive, am ajuns să ne cunoaştem mult mai bine, să ne sudăm ca grup, să căpătăm o identitate. 

Toţi avem în comun faptul că ne pasă. Ne pasă de multe lucruri, dar asta veţi afla pe parcurs ce ne vom cunoaşte. 

Mult succes tuturor participanţilor şi multă voie bună!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!